[Recenzie] Teahouse of The August Moon (1956)

Al doilea război mondial se terminase dar nu și efectele lui. Unele dintre ele s-au resimțit și la nivelul artei pentru că arta, a fost tot timpul o formă de protest sau o puternică formă de exprimare. Este valabil și pentru Teahouse of The August Moon, film apărut în 1956 de sub bagheta lui Daniel Mann si cu actori precum Marlon Brando sau Glenn Ford.

#sinopsis Teahouse of The August Moon

Acțiunea are loc în provincia japoneză Okinawa, în secolul 20, mai exact după al doilea război mondial, în timpul ocupației americane. Filmul este o satiră la adresa USA în particular și la adresa lumii “civilizate” în general.

Se dorește civilizarea nativilor și aducerea lor la standardele de civilizație americane. Nu se ia însă în calcul și dorința și starea lor etc. Mai mult decât atât, civilizația este coordonată de un colonel ce reprezintă bine americanul de rând: ignorant, cu ochelari de cal, se ghidează fără să gândească după Washington și e și foarte mândru de nația sa. Și cel ce este desemnat să se ocupe de educație este cumva la fel de interesant, pentru că este cumva un fost infractor sau mai bine zis un fost incompetent ce a ajuns aici din cauza asta. Colonelul este însă hotărât să-i educe pe sălbatici pentru că el a fost trimis aici să-i învețe pe țărani democrație și “…and they gone learn democracy even if I have to shoot everybody of them!”

Deși recunoaște franc că nu este pregătit pentru așa ceva, n-are pic de experieența/pregătire, va face asta pentru simplul motiv că așa a primit ordin.

Fisby, infractorul/incompetent, este mai dornic să-i ajute pe localnici însă din păcate el vrea dar nu prea poate. Nu este nici el așa bine pregătit și are dificultăți în a explica anumite lucruri. Mi-a plăcut însă definiția pe care o dă el democrației și anume “the right to choose wrong”.

Peste aceștia, există Sakini, un localnic șmecher angajat civil al armatei. El vb bine engleza și este destul de șmecher încât să înțeleagă cum stă treaba și să manevreze lucrurile în favoarea lui și a alor săi.

Cum se întâmplă de obicei, dacă nu-i poți învinge alătura-te lor. Ca atare, Fisby colaborează cu localnicii și alături de ei începe o reală industrie, comerțul cu alcool. Asta după ce comerțul cu suveniruri nu dă roade. Însă, deși satul merge bine și afacerea pare să meargă ca pe roate, superiorul lui Fisby este nemulțumit și îl amenință pe asta cu curtea marțială. Totul se schimbă însă din cauza unui politician.

#ochiul critic

Filmul este destul de bun, are un umor de situație și unul conversațional destul de bun. Ca de exemplu, la un moment dat Fisby propune superiorului să izoleze satul și să declare carantină, la care acesta îi spune că nu se poate, pentru că politicienii au imunitate.

Pur și simplu filmul ia la mișto stupiditatea cotidiană a lumii “civilizate”, lipsa lor de toleranță și lucrurile de acest gen. De asemenea, se ironizează mult și partea birocratică și complicată a lumii noastre moderne.

O singură chestie nu prea mi-a plăcut la acest film dar e o boală veche din perioada aia, am văzut-o de exemplu și la Ben-Hur, film 1959. Nu mi-a plăcut să vad europeni făcând pe asiaticii, înțeleg că globalizarea nu era așa puternică atunci dar totuși… Marlon Brando în rol de japonez? Să fim serioși, e ca și cum l-am fi pus pe Bruce Lee în locul lui Charlie Chaplin, nu e deloc de acolo.

În afară de acest aspect, îți recomand filmul, este unul bun, interesant, tragi-comic având în vedere subiectele tratate.

Sursă imagine: wikipedia.org

Comments

comments

Leave a Reply