[Recenzie] Ghost in the Shell (2017)

Ca fan al lui Scarlett Johannson, n-aveam cum să ratez Ghost in the shell, cu atât mai mult cu cât este de fapt un SF de acțiune. Este un remake al animației cu același nume, lansată în 1995. Păstrează subiectul, este destul de fidel reprodus. Conform IMDB, animația este mai bună, are nota mult mai mare pe IMDB, 8:00, vs 6:90, cât are filmul.

Ghost in the Shell (2017)

Sinopsis Ghost in the Shell

Într-un viitor foarte tehnologizat, în Tokyo este centrul lumii și acolo sunt și eroii noștri. Există un departament special de apărare, denumit Sectiunea 9. În această lume, oamenii și mașinile s-au cam contopit.

Există androizi sau oameni îmbunătățiți cibernetic (îmi aduce aminte pe undeva de Surrogates). Ca de exemplu, cineva și-a pus un ficat cibernetic, ca să poată bea mai mult. Știu eu niște prieteni care ar avea și ei nevoie de un astfel de serviciu.

Din el face parte și Maiorul, o combinație între Solo și Robocop. Este un creier de femeie, pus într-un corp sintetic, complet mecanic, cu un costum ce aduce aminte de filmele erotice. Ea este poate cel mai bun om al secțiunii 9 și are de dus o luptă surdă împotriva lui Kuze, un misterios și periculos criminal ce hackereste oamenii de știință.

Lupta este una ciudată, o luptă între cyborgy și oameni cyborgy, o luptă tehnologică, amestecată însă și cu gloanțe.

Ghost in the Shell (2017)

Maiorul, are și altfel de probleme. Este un android cu probleme psihice, mintea sa și amintirile sale îi strică codul, efectiv îi dau probleme în programare. Din acest punct de vedere, pare un film sumbru.

Interesantă povestea, și foarte mișto decorurile, vivace și interesante, captează cu siguranță atenția. Dar deși merită văzut, filmul per total, nu prea m-a rupt. Nu m-a emoționat așa tare încat să ma țină acolo, captiv și să nu-mi doresc să văd/fac altceva. Așa cum ziceam acum ceva timp, în ultima vreme, măsor filmele și cărțile după cât de bine reușesc să mă “ia prizonier”. Un film care nu reușește să-mi capteze atenția măcar în proporție de 70%, îmi pare rău, dar consider că este un film slăbuț. Este și cazul de față, cu toată dragostea pentru Scarlet, filmul a scârțâit din anumite puncte de vedere.

Pur și simplu, i-a lipsit ceva să-i dea niște strălucire și să-l transforme într-un film bun, dintr-un film șters.

Sursa imagine: facebook oficial Ghost in the Shell

Comments

comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: